Categories

CheckIN: BIUTIFUL

By The VandalList on November 29, 2012

Share

Pentru a descoperi originile conceptului de “pub” am investigat enciclopedia si am aflat că acest tip de local îsi trage esenta din vechile taverne romane. Samuel Pepys, un fost membru al parlamentului britanic, îl descria ca “inima Angliei”. Drept dovadă, în multe locuri, pub-ul este punctul principal de interes al orasului, acesta fiind văzut atât ca un loc de discutii, cât si ca unul de distractie si relaxare.

 

Captivati de istoria pub-ului, arhitectii si designerii de la Twins Studio au dorit să reinterpreteze un astfel de local si să îl plaseze în inima Bucuretiului. Botezat “Biutiful”, acest “remix of a pub” marca Fratelli se integrează perfect în mozaicul de localuri pe care centrul vechi al capitalei ti-l oferă. Este o lucrare de detaliu, un proiect ce amestecă plăcut si balansat noul cu vechiul. Suprafata locului este generoasă si destul de încăpătoare pentru 160 de persoane.
Vara esti întâmpinat de o terasă predominată de leandrii albi si scaune din lemn, iar în sezonul rece intrarea se face remarcată prin zecile de lumânări ce se topesc pe pervazul ferestrelor înalte. Cum păsesti în interior vei întâlni pe dreapta butoaiele de lemn pentru whisky, iar pe partea stângă instalatiile din cupru, realizate la comandă în Cehia pentru distilarea berii.


Din vechea clădire încă mai poti descoperi un iz al Bucurestiului interbelic. Peretii sunt în mare parte din cărămidă patinata, altii din faiantă albă pe alocuri mâzgălită, iar grinzile din beton sunt lăsate la vedere alături de reteaua electrică.


Mihai Popescu, designerul si totodată unul dintre beneficiarii Biutiful, ne povestete :”Am acordat o atentie specială iluminatului, am integrat multe obiecte ce îi dau unicitate (cum ar fi trofeul de ren vopsit multi-color). Elementele clasice de pub – barul mare si o zonă destinată berii si whisky-ului – sunt prezente în combinatie cu o serie de obiecte vintage: proiectoarele Mole & Richardson din 1969 sau scaunele realizate de arhitectul Friso Kramer.” Acestor piese de mobilier ce datează din 1961 li se alătură centenarele scaune de bar Tolix semnate Xavier Pauchard sau contemporanele Steelwood create de apreciatii frati Bouroullec.


Si pentru a respecta întru totul ideea de pub, aici poti gusta o serie de preparate tipice. Poi opta pentru tradiionalul “fish & chips” sau deliciosul “Tower Burger”, realizat doar din antricot de vită.


Beneficiarii îl recomandă ca pe un loc de relaxare zilnică sau warm-up pentru petrecerile din weekend. Pentru cei curiosi să descopere un spatiu unic si prietenos, pub-ul Biutiful poate fi găsit pe strada Gabroveni 6-8.

 

via Intro Design

Share